Oldies

Cum gândurile m-au purtat săptămâna trecută înspre prietenie, şi Strumfz a comantat exprimându-şi punctul ei de vedere, săptămâna pe care o închei în duminica asta aş putea să îmi permit m-a bucurat pe domaniul amintit. Bunul Filip de la capitală m-a sunat să se mai intereseze de starea mea. Bucuria a fost atât de copleşitoare încât, dacă îmi permit, trag concluzia că atunci când îţi pasă, iei legătura cu cel de care îţi pasă.
Dar despre friendship am disecat subiectul, concluziile realitîţii le va trage timpul. Mulţumesc. Ziceam că săptămâna asta de-o încheiem pot să ma afund în relaţiile interumane şi să mă bucur încă odată că mai am pe lângă mine exemple verz old cât şi old-school. Într-o altă dscuţie despre cum se poartă unii cu pretenţii de la ceilalţi, am tras concluzia că acei vechi 7 ani de-acasă au o mare importanţe asupra a tot ceea ce eşti în definitiv. Dacă îi ai, eşti cineva, indferent de câte lovele îţi e plin buzunarul. Dacă nu îi ai, se vede. Am fost la rându-mi crescut de oameni interesaţi de viaţă, care au încercat prin tot ce au făcut să îmi transmită acele cunoştinţe, obligaţi, dar şi temeri. Am avut de la cine învăţa şi încă am norocul să îi mai am lângă mine să mă mai povăţuiască pe ici pe colo - prin zonele esenţiale. Dar şi ei, ajunşi la o venerabilă vârstă observă că defapt realitatea de afară este mult mai urâtă şi asta poate şi din cauză că în ăştia 20 de ani de la schimbarea de mentalităţi din 89, am tot bâjbâit. Şi sistemele s-au tot schimbat, certitudini nu prea mai avem, şi exemple de la care să învăţăm tot mai puţine. Nici nu pot să îmi închipui cum a trebuit să fii părinte în anii ăştia, cum darcă îmi aduc aminte doar de tinereţea mea adolescentină mă apucă groaza. Darămite părinte în toate aceste schimbări. Ei, ce ar fi putut transmite cei care au nimerit cum era mai rău. Dacă era de continuat în stilul binecunoscut, sau cel nou venit pe 22 dec?! Alegerea făcută atunci influenţează oameni care astăzi au ajuns la 20 de ani. Şi care trebuie să se descurce acum. În felul lor. Dacă au moştenit ceva din învăţăturile transmise, dacă au mai apucat cei 7 ani, sunt întrebări la care nu am răspuns şi nici nu-l caut. Dar mă mai întâlnesc cu poersonaje atotştiutoare, care fac doar aşa cum vor ele considerând că numai aşa e bine, care nu înţeleg de ce unii tot insistă cu 7 ani ăştia că ei s-au descurcat bine şi fără "şi ui unde au ajuns"...ştii tipul de caracter. Păcat că nu se mai întâmplă anumite "normalităţi", de unde vine păcatul că multă lume e atotştiutoare, potentă în orice domeiu şi evident fără puterea de apreciere. Păcat şi în acest caz.

Postare nouă, idei vechi

Mi-a venit să mă bag iar unde nu-mi fierbe oala şi să îmi dau cu părerea din plan personal despre friendship. Shipul ăla - nava aia care duce toţi oamenii care sunt legaţi către cam aceleaşi lucruri. La ce săptămână nebună nebună am avut, într-o lume nebună nebună, cu treziri de luni până duminică inclusivla 07 şi adprmit greoi înspre 12, mi-am făcut o autoreflexie şi le dau dreptate alor mei. Ei îmi dădeau sfaturi cân habar n-aveam ce ănseamnă aia viaţă că prieteniile contează şi de fapt sunt cele mai trainice relaţii pe lumea asta. Ziceau ei că oamenii care se simt legaţi unul de celălalt rămân aşa, indiferent că la un moment dat se leagă între ei o poveste de dragoste, sau se auto-ajută reciproc în diferite domenii. Oamenii care se simt legaţi, rămân legaţi forever. E drept că în chstiunea asta cu "simt că suntem pe aceeaşi undă" - fie-mi iertat am greşit la anii mei, dar am fost şi înşelat de o mie de ori. Până în momentul când n-am mai înghiţit, şi paharul mi s-a umplut. Aşa că am început să mai şi aştept din partea ailaltă câte ceva. Un semna ceva, măcar un semn care s-a lăsat aşteptat. Concluzia mea?! Atât am contat şi păcat de osteneală. De regretat regret, dar peste anumite lucruri parcă nu mai trec. Am reascultat o melodie din tinreţe care defineşte nava asta - friend ship-ul ăsta şi poate de aia, după cu ar zice mulţi am căzut ăn butoiul ăsta de melancolie. Dar ascultând-o şi acum cred că defineşte ceea ce cu greu poţi să explici. Întrebarea este pusă, răspunsurile ţi le dai funcţie de cine crezi că eşti pe dinauntru. dcaă n-ai făcut o retrospectivă interioară personală de mai mult timp, poate a venit momentul. Nu-s eu un guru, dar dacă crezi că poţi mai mult, întoarce-te un pic spre interior şi re-analizează-te. Dacă crezi că e cazul. Scuzaţi îndrăzneala...

Importanţa

Stăteam de vorbă deunăzi despre lucrurile importante. Pentru că odată cu "criza" se vorbeşte din ce ăn ce mai mult, se atacă,se dezbat subiecte, se găsesc vinovaţi, dar nimeni nu mai are timp să facă diferenţa între lucrurile cu adevărat importante şi restul vieţii de zi cu zi. Aşa că mi-am propus să scriu aici, negru pe alb că e bine să mai spui şi stop ritmului zilnic al nimicurilor şi să te concentrezi pe ceea ce există lţngă tine şi nu bagi în seamă, luţnd drept natural/onijnuit ca universul acesta să nu se schimbe niciodată. Dar zilele trec, se transformă-n săptămţni, luni, ani de zile şi la un moment dat când vei intra în casă vei observa fotoliul gol. Îţi vei aminti atunci că pe acest fotoliu bunica te ţinea în braţe când erai mic, citinduţi poveşti de noapte bună. Dar acum, din toată magia acelor clipe a rămas fotoliul...gol şi te vei întreba "de ce nu am stat mai mult cu bunica mea?". Apoi, încercând să te îmbărbătezi vei ieşi afară. Prin faţa ta va trece un tânăr cu un buchet de flori în mână,grăbit să ajungă la întâlnire. Un fior vei simţi când în acel moment îţi vei aminti că exact aşa un buchet ai primit şi tu din partea lui acum ceva timp "Oare ce mai face?" te vei întreba tăcut preţ de o secundă. Şi aşa mai departe. Ciudat cum nu reuşim să înţelegem că lucrurile importante merită savurate. Pe de altă parte ne dăm peste cap, implicându-ne până la epuizare în toate nimicurile. Suntem afectaţi de vorbele aruncate de unul sau altul, dar uităm să ne trăim clipele fericite cu cei pe care încă avem bucuria de a-i vedea în fiecare zi. Îngăduie-ţi să preţuieşti ceea ce ai şi nu uita de suflet. Dincolo de materialismul vieţii agitate, găseşte timp şi pentru el. Puţin timp...dar important. (Zâmbeşte, mâine va fi mai rău - Murphy)

Ceva se schimbă

Povesteam astăzi cu Dana, care mi-a zis că din toate zilele 29 a trebuit să mi-a aleg. Era programată o cafea dar nu am reuşit să o savurăm din cauza vieţii şi a programului agitat. Încep să înţeleg deci logo-ul de pe mess cu "şi te-ai dus dulce minune, totul este trist în lume". Sper să nu fie referitor la mine totuşi, dar cu siguranşă răspunsul îl voi primi face 2 face cum zice americanu. Apreciez oricum interesul acordat mie. Încă odată. Şi a-pro-pos de asta. M-am mai întâlnit cu oameni care îmi zic că ascultau ei ce asculatu dar de o vreme ascultă ProFM. Ceea ce este un alt semn de apreciere şi la adresa mea. Ceea ce ă bucură la modul călumea îşi aduce deci aminte de mine, de acum mulţi mulţi ani. Sau cel puţin aşa mă duce capul să zic la ora asta. Lucruri se schimbă, că tot vorbem de interes şi mult DEZinteres. Viaţa măp poartă în tot felul de situaţii unde observ că oamenii îşi aduc aminte de lucruri...şi încep să se prindă. Ceea ce tot scriu şi aici pe blog, ducând mai departe ideile prezetate şi pe frecvenţe cât şi în articolele din 7 (seri). Interesează-te dacă te intereseaz, astfel încât, când e vorba de ceva să ştii dacă eşti pro au ba. Şi nu e aia cu "Toată lumea pro FM", de data asta. Dar mulţumesc. Sincer. Mulţumesc dacă ţi-ai adus aminte de mine. Apreciey asta. At\t scris cât şi în tot ce fac. Eu apreciez. Ăsta mi-e stilul. De aceea am făcut ordine şi între cei care mi se considerau apropiaţi dar cam atât, etc. Ca să nu iau fiecare scamă... Mulţumesc celor ce ştiu să facă diferenţa pentru tot ajutorul şi pentru toată înţelegerea. Mă bazez pe fiecare din voi când aştept feed-back, mă bazez pe fiecare simţire, fiecare gând, fiecare emoţie trăită şi împărtăşită. Mă bate gândul să scriu de-adevăratelea, o carte despre viaţă. Dar încă nu am ajuns parcă la nivelul ăla. Sunt oamei care au mult mai multe de spus decât mine. Îi întâlnesc, îmi povestesc, dar imaginea lor este tot ce contează pentru marea majoritate. Ceilalţi sunt atât de necunoscuţi încât le este şi teamă să îşi permită să deschidă gura. Pentru că, la rândul lor, n-au făcut nimic fără să le pese, iar implicarea lor a salvat vieţi. Mi s-a rupt sufletul să aud că Dr. Philip are la rândul său probleme. Cine e acest domn doctor? Nu-l cunoşti cu siguranţă, este un "cadru medical" care a avut curajul să zică ""copile facem aşa şi cred că o să fie bine". Ei, acum la rândul său are probleme. Cu ce pot eu să îl ajut?! Cu nimic. Atît doar să povestesc că şi celor care prin ceea ce şi-au ales să facă în viaţă au grijă de oameni li se poate întâmpla să fie sclavi ai vieţii care te îtoarce pe toate feţele. Dar în acest caz, cu atât mai mult am rămas fără cuvinte. Pentru cî, prin meseria mea nu pot face nimic şi mai mult pentru că în scurtele momente când ne-am întâlnit, ne-am simţit pe aceeaşi undă. Ei, în cazuri de acestea ce poşi face, e întrebarea mea. E mult mai uşor să te doară-n cot. Corect. Dar atunci când îţi pasă, îţi pasă până la capăt, iar când "simţi" la fel cu cel de lângă tine, îmbătrâiţi împreună. Dacă nu, nu, dar la acel nivel rămâneţi. Ceea ce eu am ales să nu. Pentru că dacă mie îmi pasă, îmi pasă până la capăt. That's who i am. So, stick around or go very, very away. Asta ca să ştim cum stăm in mz new beautiful life.

Se vede altfel

Te văd altfel este o vorbă destul de folosită de care mă folosesc dând titlul postării de astăzi. Se vede altfel...totul. De la cel mai mic vârf de ac până la realitatea ce ne înconjoară. Ăn cursul zilei am văzut că există o mare discordanţă între ceea ce ni se spune şi ceea ce se întâmplă de fapt. Cică e criză. Asta ni se tot repetă. Cu toate astea, produse tot mai scumpe observ pe piaţă. Desigur toată lumea "ieftineşte", e plin de "promoţii" etc. În realitate eşti condus să cumperi aceleaşi produse, prezentate altfel la un preţ mai mare. Lumea în schimb crede tot ai tare în vorbe, tot mai tare, astfel încât, în contextul creat de criză şi când ţi se spune de 10 mii de ori treaba asta, şi ultimul nerv începe s-o ia razna, iar nivelul inteligenţei scade. Nu mult, dar cu siguranţă şi cu timpul. ne preătim din nou de campanie electorală iar rezultatele vor demonstra sau infirma acest lucru. Între atâtea vorbe însă, ceea ce e important se pierde. Primează vorbele care creează imaginea: produsului, cadidatului, etc. Mai multă atenţie, mai multă grijă...i say. Poate şi din cauză că văd mai bine şi încă nu am avut efecte secundare.

New Beginning

Tot vroiam să mă apuc odat să dau tonul acestui nou început aşternut aici "pa hârtie". Dacă articolele în 7 Seri au fost atât de apreciate, încât s-a cerut acest blog, sau dacă pastilele de la radio sunt aşa de apreciate de cei care le aud încât îmi ai permiteam să continui ideile de pe unde tot aici, a venit acum momenul să schimb puţin direcţia şi să îmi dau mai mult cu părrea din punct de vedere personal. Pentru că de crescut am crescut, experienţe am acumulat, de viaţă tot mai des am dat şi...ca să rimeze cu ocazia asta uşor m-am schimbat.
New beginning este un nou început, ca să ne înţelegem toţi din prima, un new beginning pentru o perioadă în care simt că multe se vor întâmpla. Aşadar: începutul s-a produs pe 29 august 2009, moment de maxima fericire, plin de sentimente cu care nu m-am mai întâlnit până la vârsta asta. Totul a fost "umbrit" doar de o anumită oboseală vizuală credeam pe atunci, la ecomandarea oftalmologilor luandu-mi 2 săotămâni deeee mieeeeree care au contribuit la relaxarea fiecărui por din mine. Ad literam spun când mă folosesc de termenul "umbrită" pentru că...dacă îţi imaginezi un ceas de perete, în interalul orar 11-16 nu reuşeam să văd. Asta scria şi pe câmpul vizual la care făcea referire şi Dr. Spirzdon tot aici pe blog. Asta, în termeni umani se explică în greutate în orice vrei să faci, dar mai ales la scris şi citit, cu care mă întâlnesc zinic. Investigaţiile au continuat şi de oameni de foarte mare ajutor am tot dat. Sincer spun asta şi vreau să se ştie că azunci când o chestie de asta te loveşte din senin începi să vezi altfel viaţa cu tot ce te înconjoară ea. Sunt atât de norocos că ei au avut când am avut nevoie mai mare grijă de mine. Analize în continuare, probe de sânge, tomograf, RMN, drumuri pe la Cluj - oraş pe care l-am descoperit altfel decât era când săptămânî de sîptîmânî înspre ea alergam...toate au dus la concluzia ..... nu ştim cu exactitate ce e, dar din câte separe scleroză multiplă. Medicamentul la care am reacţionat zice asta, dar nu se poate pune diagnosticul clar. Asta ştiu, cu asta mă lupt momentan, dar şi cu ultimile mori de vânt care nu înţeleg că sistemul meu imunitar se luptă impotriva me, in loc să mă aere de ceilalţi intruşi. Pe scurt a asta e povestea, între timp vederea mi-a mai revenit, semne bune anul are, sper ca diagnosticul parţial de acum să fie doar aşaaaa, o fază. Dar ceva aş vrea să transmit... Live your life. Nu ştiu ce să zic în plus, dar asta mi-a venit în cap de atunci, de când am aflat, că iată sunt lucruri pe care le poţi dobândi, pe altele moşteni, asta e o treabă care nu se transmite genetic ci pur şi simplu la unii apare, la alţii ba. Aşa că live your life cât eşti în regulă şi trz to appreciate ce ai pe lângă, că nu ştii niciodată când te trezeşti să nu te poţi scula din pat. Live your life. Mulţumesc A. Really love you. Să ştie toatăăăăăă lumea.

Si uie-asa...

se apreciază un om. Arătându-i.